Incredibil. Unui bebeluș de o lună i s-a administrat adrenalină în loc de Vitamina K. Fetița a suferit un șoc însă a fost salvată în ultima clipă.

Un grav incident medical a avut locsâmbătă, 26 aprilie, la Spitalul Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, unde o fetiță de doar 27 de zile a fost injectată din greșeală cu adrenalină în loc de vitamina K, așa cum recomandase medicul de gardă.

Părinții copilei, născută pe 30 martie 2025, au adus-o de urgență la spital după ce rana ombilicală a început să sângereze. Consultată de medicul Adina Boșcan, micuța a primit indicația de a i se administra o doză de vitamina K, necesară pentru coagularea sângelui. Însă, „în momentul administrării tratamentului, asistenta medicală Gabriela Rotaru a greșit injecția, administrând adrenalină în loc de vitamina K”, ne-a transmis tatăl fetiței.

Conform declarațiilor tatălui, Mihai Encea, fetița a început imediat să vomite, să își piardă tonusul muscular și să se învinețească. Bebelușul a fost stabilizat de urgență, pus pe perfuzii, și este în prezent internat la Secția de Pediatrie a spitalului, la etajul 5, fiind monitorizat continuu. Practic, i s-a salvat viața în ultima clipă. Dacă i s-ar fi injectat adrenalina în venă și nu în mușchi, ar fi putut muri pe loc. Familia cere explicații oficiale și atrage atenția asupra neglijenței grave care ar fi putut pune în pericol viața micuței.

Reprezentanții Spitalului Județean din Focșani pregătesc un răspuns oficial referitor la această situație gravă.  Cazul urmează să fie anchetat, așadar, de conducerea unității spitalicești și va fi anunțat și Colegiul Medicilor, după cum ne-a declarat tatăl bebelușului. (Cristi IRIMIA)

Foto: În imagine, asistenta care a spus că se numește Gabriela Rotaru când a fost întrebată de I. Encea (mama bebelușului).

PROMO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.