Nicușor Dan a fost învestit oficial în funcție, astăzi, după alegerile din 18 mai, în cadrul unui moment solemn desfășurat în plenul reunit al Parlamentului. El a depus jurământul în fața Camerelor reunite, marcând astfel debutul mandatului său la Palatul Cotroceni.
Ceremonia de învestire a debutat cu intonarea imnului național, după care Nicușor Dan a rostit jurământul de credință față de țară și popor:
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
La ceremonie au participat membrii Guvernului, foști președinți ai României, diplomați, lideri religioși și reprezentanți ai societății civile. (EdV)